Categorii
Evenimente

Povești de adormit adulții

„Povești de adormit adulții” – un proiect muzical plin de umor, miere, sare și piper în bucate alese și culese, într-un scenariu născocit de Iulia Bădulescu și armonizat cu abnegație, corzi, zorzoane și fasoane de Dana Florian și Elena „Le’anna” Albu.

Făt Frumos, împărații și fetele lor, Muma Pădurii, Zmeul și alte personaje care ne-au bucurat copilăria, încă trăiesc printre noi! Ce mai fac ei în zilele noastre, veți afla de la cele trei artiste fanteziste, care prin cântece și vorbe năstrușnice, pășesc neînfricate în poveste, spre a-i ademeni în lumina reflectoarelor.

Spirit ludic „iremediabil” și inepuizabil, jurnalistă și cantautoarea Iulia Bădulescu dă viață poveștilor sale cu un condei ironic și de multe ori autoironic, având totdeauna un mesaj bine inspirat și profund, ce lasă observatorului un zâmbet un pic mai amar în colțul gurii. Are atitudine și „feng-shui”, așa că… pregătiți-vă să fiți surprinși!

Povești de adormit adulți
Povești de adormit adulți

Dana Florian, compozitoare, instrumentistă, cântăreață și textieră, este îndrăgită de public atât pentru vocea sa „jazzy” cu o multitudine de nuanțe, cât și pentru versurile cu substrat și umor fin. Cu două albume la activ – „Natural” (2019) și „Ea știe” (2021) – Dana confirmă un stil artistic nonconformist și o manieră scenică dezinvoltă, plină de farmec și energie.

Absolventă a Conservatorului bucureștean, Elena „Leana” Albu este o muziciană carismatică, violonistă de excepție, cântăreață, pianistă, chitaristă, compozitoare, creatoare de poezie și proză și din ce în ce mai mult, actriță – altfel spus, o artistă completă și complexă, o prezență garantat cuceritoare la fiecare apariție pe scenă.

Duminică, 22 mai 2022, la Centrul de Cultură și Arte „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș.