Categorii
Evenimente

Ziua Revistei Curtea de la Argeș

Ziua revistei Curtea de la Argeş, 13 aprilie 2024

La nici un an de la apariţia primului număr – decembrie 2010 – revista Curtea de la Argeş a fost prezentată la Chişinău, prilej cu care, împreună cu Literatura şi Arta, cunoscuta revistă condusă de Nicolae Dabija, s-a lansat iniţiativa „Podul de Reviste”, la care au aderat mai multe publicaţii din Basarabia şi din Ţară. Ziua revistei Curtea de la Argeş de anul acesta este organizată în acest context, în memoria lui Nicolae Dabija, plecat în Lumea de Lumină în martie 2021. Vor participa mulţi prieteni şi colaboratori ai celor două reviste, ai lui Nicolae, de pe o parte şi cealaltă a Prutului, oameni de cultură de diferite specializări, inclusiv reprezentanţi ai celor două Academii.
Programul cuprinde două sesiuni. Cea de dimineaţă (10.00-13.00) are loc în Sala de Spectacole a Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” (bulevardul Basarabilor, nr. 59) şi se deschide cu expoziţia de fotografii „Eşti floare de dor, Basarabie!” de Alecu Reniţă, vechi colaborator al lui Nicolae Dabija. Multe alte momente – evocări, recitări, intervenţii muzicale – sunt în program. Sesiunea de după-amiază (15.30-18.00) se va desfăşura în Sala de Consiliu a Primăriei municipiului Curtea de Argeş şi este dedicată prezentării de cărţi şi reviste, din România şi R. Moldova – lista acestora este foarte lungă.
Participarea la cele două părţi ale programului este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *